Aș putea să plâng de mila mâinilor înghețate care încearcă
să adune pământul și arșița adunată în toate anotimpurile de vară. Ar fi
de ajuns să calc iarba udă și tălpile să mi se întunece de întunericul
copleșitor. Orice motiv de negreală se naște numai în mintea mea
trecută ca un fluture prin toate fazele
morții. Am o singură amintire cu mine
când îngenuncheam tăcerea
și o puneam pe buzele mamei. Îi stătea bine așa, cu ochii sudați parcă în orice plecare.

Această viața îmi poartă vina într-un pântec de care mi-e frică
că într-o zi va ieși ceva și va trebui să-i dau un nume frumos
numai să nu mă tem.