Când trecea călare pe cal
la răsăritul soarelui
pe câmpia cu întinderi nedeslușite,
era mai frumoasă decât dimineața
și mai înrourată decât ierburile.

O priveam din adâncul
flămând

știind că doar norocoșii
mai cred în izbândă,
pe când ceilalți îngroapă frustrarea
în fântâni surpate.

Iar dacă-n mine se nasc izvoare,
apa lor țâșnește din cer
lumina ce vine să-mi pună
cunună de dragoste,

făcându-mă părtaș
la nopțile ei
deluroase.