poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-08-26 | | au înflorit în mine duzii atât de înalt încât cucii din ei ating cu ciocul ochii lunii la marginea satului țăranii își cară în spate câmpia și o urcă în mori uriașe ca niște cetăți vopsite în roșu la margine de zare în fiecare pâine este zidită umbra unui bun și lacrima mamei frământată cu sare și cu sânge - când se naște în câmpie un sat pământul se albește de trudă nu-i așa că țăranii noștri seamănă în câmpie cu niște pruni cu crengile obosite de rod picură din ei alcooluri tari par niște stânci cum scurmă ei orizontul pâinii la însămânțarea brazdei după răsăritul lunii sau cum mitraliază pământul scurmat cu boabe de grâu ca o ploaie de plumb din pieptul lor vor răsării lanuri înconjurate de ziduri groase de maci în copilărie îmi plăceau fântânarii și poveștile lor ascunse adânc în umeri de fiecare data când spuneau povești duceau mana în spatele cămășii la umăr cum se înșurubau în pământ după vâna apei și când o găseau făceau o cruce după care zideau o fântână tot cam pe atunci de multe ori simțeam nevoia să ies la marginea satului și să trag în piept aerul fierbinte al bărăganului apoi mă întorceam acasă plângând mă frigea pe suflet oful și jarul câmpiei au înflorit în mine duzii atât de înalt încât cucii din ei ajung în cer doar cu o singură batere de aripi
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate