în fiecare dimineață îmi spun:
de mâine am să te șterg din memorie definitiv,
am să te alung din toate locurile în care-ai reușit să-ți faci cuib,
dintre riduri și gene, din frânturi de zâmbete, din amintiri,
din toate visele în care ți-am desenat conturul pe perete
în care am învățat braille pentru tine,
când am sperat să te citesc în fiecare seară, înainte de culcare,
până mi s-ar fi tocit degetele,
până te-aș fi învățat de dinafară,
până aș fi trecut dincolo,
la tine în suflet

lipsa ta va face din mine o femeie – cameleon,
îmi voi reinventa toate culorile,
dar mai întâi voi deveni invizibilă, mă voi scufunda în tăcere,
e semnul meu secret prin care-ți spun pentru ultima oară că-mi lipsești,
uite, oamenii deja pășesc peste mine, înainte și înapoi,
le citesc destinul pe tălpi într-o figură de tango,
în lotus dance sunt mai nefericiți ca noi doi și totuși zâmbesc,
absența e doar o altă unitate de măsură
cu care-și cântăresc așteptările care îi fac înalți
până la cerul în care nu contează ce sau câte păcate ai
legate de glezne

voi fi albastră încercând, din memorie, să respir fără tine
(nu m-ai învățat cum să fac asta)
umbra mea trage aer în piept într-un gest de revoltă,
e semnul ei secret prin care-mi spune că trebuie să învăț să te uit,
să las timpul să te acopere până la unghii,
până la genunchi, până dincolo de plete, până dincolo de tine,
până voi deveni albă de-atâtea îndoieli
scrijelite în inimă

voi deveni translucidă mult prea târziu, pe-nserat,
umbrele tale vor cerși iertare degeaba,
păcat că n-au știut cum și cât să ardă pentru noi doi,
le voi elibera de incertitudini, noi ne vom lua rămas bun,
îmi vei dezlega toate suspiciunile cu un zâmbet
e semnul tau secret prin care-mi spui ca e vremea să zbori, numai tu știi unde,
iar eu voi inventa un ambient perfect pentru singurătatea mea,
va fi utopia în care voi trăi fericită
until the end starts