Din vina luminii? Nu știu. Nu m-am gândit niciodată la acest aspect. Poate fi doar iluzia unei iluzii sau o realitate care și-a pierdut simțul umorului. Există în cuvântul vină un adevăr? Există în adevăr un cuvânt care să justifice spațiul parcurs până la posibilitate?! Nu cred că există vreun răspuns. Este doar momentul acela particular când nu te mai interesează dacă asfaltul pe care calci a fost proaspăt turnat cu o zi înainte. Nu îți pasă că lasă urme în pașii tăi. Momentele sunt singurele adevăruri din viața unui om. Momentele și plecările. Cel puțin asta cred de când am început să mă las mai mult trăit. De când lumea a învățat să plece din trupul meu.
O spui ca și cum monologul este singura barieră irevocabilă în fața dialogului. Poate că este. Poate că îmi rezerv dreptul de a nu interveni între situație și context. Oricum niciunul dintre noi nu este pregătit să poarte cratimă. Imponderabilitatea nu certifică cosmosul. Este doar o simplă manifestare a nevoii de cerc. În cazul acesta de ce oamenii se apără prin intermediul întrebărilor unul înaintea celuilalt? Cu sinceritate îți spun: nu poți descifra cercul! Oricât de mult îl atribui luminii. Degeometrizarea nu se aplică unui punct. Nu este suficient de integru să se arate lumii. Doar îi propui forma. Nu înseamnă că o și posedă. Mă rog.
Cu toate astea nu mi-ai răspuns. De ce lumina înainte de toate? De ce întrebarea înaintea tuturor lucrurilor? Lumina este doar legătura dintre primordial și absență. Liantul care leagă toate trăsăturile într-un numitor comun. Locul de unde încep și se sfârșesc virtuțile. Cea mai înverșunată manifestare a universului este generozitatea pentru că oferă la fel de mult pe cât confiscă. Nu poți interoga o realitate. Nu-i poți atribui o vină pentru simplul fapt că există dintotdeauna. Nu există timp pierdut numai de pierdut!




fragment din Volumul ,,Viitorul ca un Eșafod'' roman-poem în curs de apariție