în noapte limbile pictez, că-s scoase
de-atâta trai netrebnic pentr-o pâine
ades invidiezi și-n lanț un câine
ce stă la umbră, tot rozând la oase.

în dimineață, Azi, uităm pe Mâine
nu auzim cum Moartea-ascute coase
și cum eteric giulgiul tău îl coase
nevrând o clipă-n plus să te amâne.

odaia-mi este felcer realității
pun drug la ușă-n mine-a nu plozi
la nouă luni, duhorile cetății.

nu vreau să văd, nu vreau a auzi
sub lună doar scot armele dreptății
în mine să mai amăgesc o zi