poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-08-18 | |
azi mă constrâng în imperfecțiunile verbului din mine
îmi așez coerent războaiele în fața unui semafor pe roșu etern și îmi smulg iubirile cu penseta din ochii mei cu ecran plat fără să îmi pese de ura ce o fumez zilnic dintr-o țigară de prost gust în timp ce tâmplele mă lovesc cu furie mă scufund în sticle de bere răsuflate până la extaz câteva fire de iarbă vor încolți din beția mea le voi lăsa acolo să putrezească de plictiseală apoi le voi suge veninul cu ventuzele ieșite în creierul meu din conturul sentimentelor cancerigene ce s-au depus după operațiile pe cord închis ziua de ieri nu o mai știu nici pe cea de mâine nu mai știu nici o nenorocită de zi care să mă excite aceleași stele strălucesc pe cerul meu de o nebunie de ani își mai schimbă locul din când în când ca păduchii probabil din cauză ca le omoară și pe ele rutina doar nopțile albe în fața caietelor mai reușesc să mă îmbujoreze restant asemenea unui drum prăfuit de acasă pe care copiii curg mazaci fără să știe unde de fapt nici nu le pasă își trăiesc senzațiile maxim numai vecina de deasupra ce își mută amintirile de pe un raft pe altul să se simtă bine mă mai scoate atunci din poziția de fericit apoi îmi așez meticulos gândurile pe pat ca și cum mi-aș așeza inima în piept după ce o spăl cu săpun și alți detergenți de iubirile vechi încerc să da o semnificație logică acestor tâmpenii dar totul se învârte în capul meu ca o morișcă nici eu nu mai am sens îmi pun întrebări care mai de care mai aiurite îmi constrâng indivizibil sentimentele în bocanci de lemn le înmoi ca pe un tampon în băltoaca de oameni de pe terra lăsâdu-le apoi să se scurgă în inflații de dureri așa cum se scurge lumea prin ochii unui orb * * * nu mai știu ce e cu mine e demențial de rece în inima mea de fapt am sentimentul ca nici nu mai exist că frica de moarte nu a fost nicicând mai intensificată ca acum sau că Robin Williams nu a murit doar a pus pauză la vise când mă trezesc dimineață și îmi aprind țigara pe balcon văd oameni ce își transportă temerile în sacoșe aceeași oameni în fiecare zi același balcon ce mă sugrumă pană la ultima picătură de amintire aceeași stradă fugărind aceleași mașini către nimic fără vreun rost pentru ca seara să le încolțească între blocurile ce le ascund secetele același eu zi de zi tot mai bolnav de mine construiesc aceleași idealuri din rădăcinile durerilor înnoitoare îmi zvârl sângele peste munții plictisiți de privirea mea asemenea unei luni ce își aruncă magia inabordabilă în fiecare noapte mă vărs apoi în fața calculatorului ca o zeamă de om ce sunt și îmi zdrobesc acolo toate visele doar ca să le construiesc din nou a doua zi asemenea unu puzzle pe podeaua din sufrageria mamei cu un zâmbet de inocent desenat sub musteață în care năpârlesc toate iluziile * * * sunt doar un om normal scuipat pe pământ de un dumnezeu ce pe zi ce trece devine tot mai insuportabil am moartea în sânge la fel ca si durerea iubirea și celelalte prostii omenești războiul e doar un capriciu va pleca singur după ce va frânge inimile mamelor și iubitelor vei zice că nici nu a fost aici totul e așa de verde și frumos îmi încolțesc bucuriile și tristețile la fel ca voi din deșert transformându-le apoi în adevărate capodopere ale existenței îmi iubesc a opta coastă mai mult ca pe o copilărie sunt dependent de ea cu toate că nu mai face parte din mine am băut-o demult poate în altă viață ca pe un pahar cu apă fără măcar să îi simt gustul alături de iubirea și bunătatea din mine mai ascund acolo ura și sângele ce le-am moștenit de la părinți asemeni tuturor iau lumina nefiltrată din tot ce văd și o duc la inimă pe zi ce trece se va infecta tot mai mult cu mizerii necunoscute până când va crăpa și va erupe asemeni unui geyser va face o gaură în cer prin care un alt dumnezeu își va vomita răbdarea spălându-ne de toate alcoolurile ce ne-au dizolvat viețile mănânc de trei ori pe zi dimineața îmi iau visele pe pâine le instalez perfuzii vor urla ca o mama la naștere la amiaza îmi desenez alte iluzii pe creier sub formă de tumori voi da în cancer și voi muri până la urmă dar nu contează seara deschid sertarul cu medicamente al mamei îmi injectez cu forța niște fericire apoi mă pun la somn aproape împlinit trupul meu e atunci ușor ca fumul într-un final scriu poezii despre asta * * * poate îmi iau viața prea în serios prietene și uit să o mai trăiesc cu toate fericirile și migrenele ei dar nu îi nimic într-un final îmi voi da seama că e ultima atunci va fi prea târziu nu voi mai putea face nimic îi voi scrie și eu un poem mioriței ca toți marii poeți apoi mă voi pune pe o parte cu mâna sub cap să stau mai confortabil a doua zi mă vor spăla vecinii și mă vor așeza în poziția de umbră îmi vor pune flori peste coate și o sticlă de vin lângă cap acestea să îmi țină de urât mai târziu vor face o cruce mare și vor zice ceva doar că așa se spune nu că le-ar păsa prea mult apoi vor arunca pământ peste mine și vor merge mai departe prin viețile lor citindu-mi poeziile în format cloud ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate