Am fost născutul fără umbră,
Cu focul fricii în călcâie
Ce căuta în noptea sumbră,
O rugă-n fumul de tămâie.

Și am avut sub pași abisuri,
Și fruntea-mi odihnea înaltul,
În somnul dătător de visuri,
În mine se năștea bărbatul.

Am început să lupt cu vântul
Ce-n aripi mă bătea cu stânci,
Și mă loveam, gemând pământul,
Îngenunchiat de răni adânci.

Și sprijinindu-mă de mine,
Spre ceruri pumnu-am ridicat,
Și norii cu priviri bovine,
Plouau pe mine cu păcat.

În viața mea mereu e iarnă,
Și-mi ninge soarele nărod,
Mi-ascund privirile în palmă,
De teamă ochilor de corb.

De-acum am încetat să zbier,
Și să mă lupt cu cei de sus,
Nu-mi mai ridic crucea spre cer,
Nici nu mai vreau să-i fiu supus.

Am să-mi găsesc pe-aici o fată,
Sălaj în suflet să îmi dea,
Iubind,să mă mai nasc o dată,
Pe cerul ei,în noaptea mea.