Am sărăcit și vreau să-mi vând tăcerea,
E ca și nouă, chiar de-o port de-o viață,
Cine o vrea,îi dau în plus durerea,
Ce-n rădăcini e prinsă pe-a mea față.

Nu cer prea mult ci doar un zâmbet viu,
Într-un ghiveci să-l pun de dimineață,
Să-l ud, sperând că poate-ntr-un târziu,
Va crește și-mi va bate la fereastră.

Și când va fi îndeajuns de mare,
În mine am să-l las să se cufunde
Ca un fior născut din întrebare,
Ce dintr-un vis în noapte îți răspunde.

Și am să-l las să îmi alerge-n vene,
Cu seva roșie ce-mi va cunoaște trupul,
De dragostea-mi va lacrima pe gene.
Atunci în mine s-ar opri și timpul.