când se termină vecernia,
timpul se retrage în cântecul bufniței
de pe catapeteasmă...
face pe mortul,
apoi, brusc,
se înfășoară în jurul sfinților,
ca o spirală electrică
și ăștia încep să clipească,
să se strâmbe unii la alții
și să-și strige
ce nu și-au strigat când erau oameni...

nu e bine să te pui cu timpul,
are pentru fiecare o oră H,
iar dacă nu te găsește în stație,
o iei pe jos,
până simți cum îți ard tălpile
și-ți pică, una câte una, unghiile
cu ele o zgârâiai pe față
pe COANA MARE...

timpului să nu-i torni în pahar
otrăvuri lente,
pune-l între sâni
să simtă presiunea dulce a cărnii
și e al tău.

Gela Enea