În loc de motto:
Tu ai crescut, vreodată, distanțe sau le-ai lăsat să crească singure? Ori le-ai apropiat, până te-ai îndepărtat de tot și de toate?




*
Mai întâi, lovești de-a oarba antenele așteptării
și dai pe loc repaus tuturor mormolocilor,
grăbiți spre orăcăiala finală.
Apoi, stingi un cărbune
într-o cană cu vin trezit prea devreme,
bolborosești, somnoros, un descântec,
să iasă aburul păcătos dintre coaste.
Când totul pare să se ascută
(nu vorbim de cutele cearșafului,
de bătătura nu îndeajuns măturată),
dai drumul ghemului să se rostogolească,
până nu se mai aude niciun sfârâit,
niciun ecou deslușit.
Și totuși, nici nu-ți dai seama cum ai crescut distanța!
Uite-o cum te latră de-aproape!
Distanța de-aproape...
Mai aproape,
distanța.