de pe muntele moria privește smerit în zare
prin ochii atât de diferiți ai celor patru frați
iudeul creștinul musulmanul și ateul
sfânta cetate din oase și sânge a ierusalimului
puțini sunt acei care știu că la temelia ei
e îngropată hrisov mistic ce ține loc de istorie
povestea veche a lui avraam patriarhul
în care este vorba despre un neam
zidit prin credință iubire și moarte de către zeu
și-ales prin poruncă să fie numai al său
înveșmântat în durerea tăcerii fantomă
aplecat peste neștiutul mormânt cugetă fiul

"greu ți-a mai fost păcatul de-ai pătimit atâta
drumul trecea prin pustiul din sufletul tău
nu lemne ci rugul credinței cărai în spinare
te cocoșa durerea dar tu mergeai mergeai înainte
aveai picioarele însângerate de cactușii-ndoielii
și fiecare pas ucidea speranțe ori înflorea trădări
prin bezna neputinței căutai ziua de mâine
și te mușcau de inimă toți scorpionii spaimei
sorbeai ca pe-o otravă însetat mierea iubirii
fierbinte ți-era ruga că răsăreau flăcări în nisip
dar tu mergeai ducând în ochi morgana nemuririi
sculptată-n timp de kierkegaard îndrăgostitul
de taina sofiei și sedus de culmile ardorii tale
aproape cam la fel de mult ca însuși zeul
care ți-a răsplătit prin sacră făgăduință ospeția
și ți la dăruit de două ori pe fiul tău iubit...
da da ca o piatră de gât trebuie să-ți fi fost păcatul
amarul lui îți sângera cu șerpi prin vene
și-n cine știe ce mocirlă îngropat îți era capul
cu ager sclava o înșelași pe sarra buna soață
și crud l-ai alungat pe ismail fiu-ți mai mic
dar cel mai grav în rătăcirea unui crez oniric
uitat-ai datoria și-ai ridicat cuțitu-asupra lui isaac
jertfirea unicului și a iubirii fie ea și-ntru credință
a tulburat profund eterna ordine dumnezeiacă
că-ai provocat o gravă problemă de etică universală
și era să nu se mai nască neamul promis
cât stelele de pe cer și nisipul mării de numeros
habotnicia ta avraame l-a răzgândit pe zeu
ți-a înapoiat feciorul jertfind în locu-i pe al său
pâine și vin curat pentru hrana omenirii
iubire credință nemurire suferință mântuire vorbe
cărora omul și timpul le schimbă mereu înțelesul
vorbe ce nu înlocuiesc o viață... cât universul
dăruită-n bucurie spre a fi trăită în niciun caz răpită
ai greșit grav bătrâne nu credința ți-era încercată
rostul era să-ți dovedești îndreptarea să arăți
că darul zeiesc te-a învățat să prețuiești omul
sacră suflare divină adiere însuflețitoare
metaforă ornamentală în cununa existenței
prin el compozitor misterios neantul cântă la vioară
te prinsese uscăciunea și-mbătrâneai fără urmaș
nașterea fiilor venise să-ți înverzească-nțelepciunea

ai picat tare rușinos examenul fiirii avraame
viclean trecutul neguros îți stăpânea ființa
firea-ți țesută-n fire otrăvite nu zeul conștința
era salvarea examinator corect vedea
cum sămânță veninoasă în fibră îți încolțea crima
buruienind tot omenescul ce te definea și înălța
uite-o cum te urmărește și dincolo de moarte
profeții neamului tău cel ales nu l-au recunoscut
pe messia din cer cel pentru izbăvirea lui trimis
era prea-nțelinat și prea adânc în el răul cuibărit
din crucificarea fiului mințindu-se își făcu mântuire
până aici a dus necugetarea ta de-atunci
creștinii au răspuns prin antisemitism și cruciade
conqiste reconqiste inchiziții și războaie mondiale
ura semănată între urmașii celor doi feciori ai tăi
sângerează încă pământul exact în locurile sfinte
ruinat templul geme sub moscheea lui omar
și văd cu groază cum viitorul se jihadicește
povestea se dorea pildă anticipat omul să afle
trăindu-ți zbucuimul valoarea sacrificiului zeiesc
să-nvețe să stârpească în modul său de viață crima
dar în scutecul credinței ocrotită crescu religie
prin care rabinii papii patriarhii și imamii
au măiestrit-o făcându-și din ea scut și armă
prin care să troneze din scaunul sălbatic al trufiei
și să reverse peste supuși nu milă ci discordie
deși știau că somnul rațiunii naște monștri...
da da somnul tău avraame prin acel vis
a zămislit monstrul ajuns atâta de puternic
că v-a cuprins și-ați devenit cu toții sclavii lui
iar el umblă acum liber pe unde vrea prin voi
și-orcâte faceți nu mai poate fi învins
nici zeului nici ție nu v-a păsat și nu v-a apăsat
măcar o clipă nevinovăția bietului berbec pe care
omul jelindu-l ipocrit îl mai jertfește încă
în fiecare an de ziua mea în mare veselie
privesc scârbit destrăbălarea căreia îi ziceți paști
vă murdăriți pe bărbi vă-înecați sufletele-n sânge
apoi în culoarea lui vă pictați pioși nevoie mare
burdihanele umflate... nesățioase autoportrete
ai lăsat patima avraame să-ți umbrească mintea
ce fel de zeu era acela care își cerea darul înapoi
mai merita el ascultarea ta și jertfa
ce tată poa-să-nfigă cuțitul în fiul său nevinovat
ce fel de fiu poate să nască sevrajul nebuniei
talioane vendete călătorii magice inițieri spirituale
revoluții biserici reforme și contrareforme
halal smerenie și sacrificiu simbolic patriarhe
ce etică și justiție divină e asta ce testează
prin milioanele de jertfe puterea crimei pe pământ
de unde har virtute sub acele veșminte poleite
ce-ți proslăvesc în cărți și predici alegerea tâmpită
gestul tău chiar-nemplinit a fost sfințirea crimei
nu jertfind viața rodul iubirii îți dovedești iubirea
când ești atotputernic nu mai ai ce cere
atoateștiutor nu mai e nevoie să dovedești nimic
îndreptățită jertfa răstignită-n mine întreabă spășit
mai este ‘zeu un zeu infestat cu boala adorației
mai este tată un tată ce-și osândește morții fiul
ce preț are loialitatea fără revolte și contestatari
când pervertești iubirea în sclavie mai este libertate
nu caut vină nimănui doar rostul veșniciei
în sacra împărație în care ești fără să fii”

tatăl ce numai el simțea cazanu-n care clocotea fiul
invizibil retras mai într-o parte îi asculta mânia
o lacrimă se prăvăli peste rămășițele patriarhului
nu dor ori căință ci semn că se pornise mântuirea