Clipa nefastă cu săgeți de moarte
acoperă cu giulgiul alb plecarea,
sunetul prelung al clopotului lovit în dungă
sparge tăcerea și respiră durere.

E putredă întâmplarea nescrisă ori scrisă
și topește sarea din ochi în lacrimă,
pământul arde sub tălpi aproape neînțeles,
matricea vieții tot mai ascunsă
și moartea-și revendică dreptul împărăției
prin care se reface natura la loc.

Nimic nu rămâne în lăzile ferecate ale timpului
fără vamă la trecerea dintre sisteme,
pragul lor ostil așteaptă în van întoarcerea
ori învierea.