adu-ți aminte cum desenam ceruri de cretă
le înghițeam cu păsări cu tot
ne provocam stări febrile
care ne eliberau din celule temporar
infirmierele ne tratau cu nepăsare
răceala lor făcea bine la suflet
precum patul de morgă unui aflat în moarte clinică

adu-ți aminte cum prin noi zburau păsări uriașe
se hrăneau cu speranțe
ne agățam de țipătul lor ca și cum ar fi fost totul

singurătatea era cea care penetra uneori zidurile închisorii
sau se hlizea printre gratiile de la fereastră
cel mai fidel vizitator
nocturn ca un șobolan de capelă

la ore târzii desenam ceruri de cretă
din care nu uitam să ne ștergem cu grijă dumnezeii
care ne-au uitat captivi în lutul acesta