dacă nu văd rostul de-a găsi ascunziș după beldii
și brațe ridic în abandonul predării
e doar că într-o viață trecută poate am fost pasăre
și astăzi ca om nu știu ce-nseamnă să zbor
fericit în largul planării
și iarăși nu știu de ce am impresia că păsările nu zboară
ci cu aripile bătând cântă la pianul văzduhului
de la pianissimo până-n forte

și iar nu știu de ce pot auzi cântecul zborului
poate-n origini am fost și eu ca pasărea
o reptilă apucând-o de-a proasta prin tină
cu rău de-nălțimi și din milă o forță divină
mi-a dat zborul minții și pacostea întrebării
să-mi irosesc timpul existenței...

bat câmpii caleidoscop de lumini și umbre
mă-nvârt ca buhaiul de baltă pe spate ajuns
pe uscat după zborul nocturn spre înalt...

ce vreau să spun în puține cuvinte
e că simt deznădejdea păsării ude...