poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-06-12 | |
să recompui o ființă din tăcerile ei în timp ce înaintezi pe o stradă știută din copilărie atunci habar nu aveai că lumea se va deschide cum se va deschide că te va înghiți cum te va înghiți cu fulgii tăi de puică învățată devreme cu mersul pe jos să recompui ființa aceea din absențele ei în timp ce remarci case noi alte case ceva mai înalte mai reci să te gândești la ființa aceea ca la șansa ta la odihnă șansa ta să adormi citind despre vise ca la pitulușu ca la sângele cald ce-ți curge din nas sub un soare ostil și să mergi – dacă te-ai opri ar începe dezastrul - și ființa aceea să meargă în tine dar pe partea cealaltă // înaintezi nu ridici capul s-ar spune că-ncerci să reziști și apoi dintr-o dată /așa ai învățat că se scrie în textele moi/ o casă abandonată pe care scrie obiectiv protejat încetinești împrejur arbuști copaci ierburi câștigă teren o vrabie se curăță lent dar continui să mergi aerul te sigilează și simți și cum simți că ființa aceea nu va trece strada spre tine /desigur, fereastra înțepenită ar fi spus mai mult/
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate