Acum ascult nisipul
stând pe marginea prăpastiei
dintre sufletul meu și trup.
Eterne sărutări se izbesc de cer
în gaura gândurilor pustii,
licoarea zâmbetului curge
Înapoi în vântul ce l-a creat.
A trecut încă o zi
în aripa cristalului din ochii
ce-au rămas deschiși,
încă scriu morminte vii
strecurate printre anotimpuri.
Ești peste tot fără a fi aici...