Orfan, nici el nu știe de-a avut vreun tată,
că nu-i trecut pe niciun buletin, o carte de identitate.
Nici maică-sa nu știe, crede, cine-a fost odată,
că l-a uitat și ea, l-a părăsit; i-a spus-o cu sinceritate!
Nu știe nici precis traseul; parcă, ar fi fost adoptat
un timp, dar s-au debarasat, din nou, predat la școală specială...
și culmea nu crede defel; n-ar fi nicicum alienat, handicapat,
că-i bine plin de el, știe de toate, -doar mintea-i deseori o goală,
a meșterit ceva intuitiv- nu vrea decât să supraviețuiască
și din cotloane scoate ce lui îi poate fi, sieși, un avantaj,
chiar dacă minte, păcălește... trage mult, din greu, ca să trăiască
și nu-i fidel; să lase baltă poate fură, câte-un pic, e-un ”homo aliaj”!
E stors de mulți, de vlagă, bun la toate; pe tractor, pe câmpuri,
slugă hainului de preot... un bun pentru orice, răsplătit, hm, arar,
cu mâinile tot înnegrite, groase, tăvălit prin gloduri, smârcuri...
și dinții și-a pierdut de nespălați... poate genetic nici nu i-a avut pe inventar!?
Un răzvrătit -probabil în el rău, sau mistuit încet de soartă-
mai ieri un june, fără a ști cum trece timp, se scurge;
este-n doi poli acum și tot, tot, aruncat din poartă-n poartă,
chiar dacă lumea e acum nouă! E tot Ion și nu se plânge...

Cum iaz, ce nu va ști nicicând că urnește piatra grea a morii... doar se curge, curge, curge, curge!...
11.02.2013