de atâtea coșmaruri mă vizitează morții
cei cunoscuți cu vorbe obișnuite cu ticuri și metehne
de-ale casei /
fugim împreună călare sau în mașina mică
adormim în patul din mobila pentru păpuși

e prea ridicol / sunt prea bătrână
să prind la piept o floare de păpădie în semn de doliu
pentru soarele din copilărie
când adunam în palmă inimi mici de traista ciobanului
să prindă rădăcină în alt loc

de când am plecat la drum drept ascund
sub haina căptușită moale
brațele tatuate de fulgere încă vii
sângele care se prelinge în praf
și se ține ca râia de tălpi // mi-e rușine
să mă descalț s-o tai pe scurtătură

poarta mea s-a mutat cu stâlpi cu tot
dincolo de drum /
strâng pumnul mai tare sub mânecă
mă ghemuiesc
îndoi genunchii
lângă fântâna părăsită cu țipăt de miel alb
tot mai alb