Elian
îmi e dor de tine
aș vrea să-ți simt obrazul pe pântec
și să-mi spui
iată clipa mea de odihnă și nu de păcat
mi s-a făcut urât acolo sus în perete
cu degetul arătător peste buze

adesea mi te închipui
înspre țara soarelui răsare
înalt frumos singur și trist domnul meu
vii către mine
în urma ta doar drumul mătăsii
eu ană zidită-n tafta

darurile primite de la tine
rămân acum singurul loc de întâlnire
de pildă cele patru creioane
și scrisorile tale - un pod
nu am trecut niciodată pe el
dar am privit lampioanele oglindite în apă
dincolo ningea
ori cine știe era doar foșnetul înzidirii mele

știi ce-mi doresc anul acesta de ziua mea?
să-ți vorbesc despre fericire
uite, fericirea e atunci dimineața
când doctorul te întreabă
te mai doare acolo
și ai curajul să minți
nu mă mai doare domnule nu mai
învăț doar să trăiesc ca și cum aș muri mâine
-tu tu Elian tu știi de câți ani are nevoie un om
ca să învețe să fie tânăr?-

ori despre dragoste
te trezești pui ceainicul pe foc și până fierbe apa
faci două trei clătite
iată omul tău respiră
doar ceasul a stat îți spui
o fi prea multă lumină în camera asta
abia o duc în pumnii mei mici

Elian dragul meu
promite-mi ultimul dar:
să nu mă strigi niciodată pe nume
niciodată femeie
numește-mă pasărea fenghuang, atât
și cântă-mi
je creuserai la terre/jusqu'après ma mort/pour couvrir ton corps...