geană de lumină,
trezire din țărâna cuvântului-
fără somn
printre pietre și ape.
coborâre în vâltoare...

2

nu mai foșnesc pânzele catargelor
prin ochiurile goale
ale bolților.
chiar și soarele-
pieziÈ™,
se strecoară prin ruperea de nori;
aidoma pietrei, teama poate ucide
visul...

3

cărare spre sălașul
neatinsului zbor spre
lumină-
țărână însuflețită
de colindele somnului...

4

o pată de soare-n
cuibul nestatornicelor
nebunii.
când poposești la han,
să te gândești că se apropie culesul...

5

după un timp
colinele albastre
înghit catargele
chiar dacă-ți frângi mâinile
departe-s alinturile

6

în noaptea albă
a vișinilor,
bolțile-s parfumate...
deasupra cetății,
un murmur...

7

e clipa când castanii au cotropit
fiecare respirație;
dacă atingi parfumul,
mâinile fripte
vor tremura ca niște candelabre
în umbrele nehotărâte ale amiezii.

8

nu-s cuvinte să asmută
leoaica tăcerii.
din adăposturi de ape,
un susur-
o umbră rotitoare,
sfredelește nisipul.

9

sub castani
se aprind luminile-
sfârșitul de mai,
aduce o binecuvântare:
Înălțarea.