pe ulița din spatele bisericii înfiptă în coama dealului
clopotarul peltic stă în singura casă primenită
cu răchitan la poartă și cerceluși roz sub ferestre
trece prin fața mea cu același zâmbet întins ca un elastic
cizmele lui de gumă scârțâie și toate din jur devin cunoscute
murele sălbatice printre urzici dansul fluturilor de varză
cuiburile de păianjen sub porți părăsite pline de praful verii trecute

când l-au îngropat pe bunicul clopotarul a venit la priveghi
privea cu ochi mari strângea păhărelul de tărie în pumnul cald
nici nu știu când a plecat era ca și cum rămăsese cuminte acolo
umplea scaunele goale se uita din spatele oglinzii acoperite
vorbea cu limba împleticită despre sentimentul datoriei împlinite
de parcă ar fi vorbit cu mortul trecând căciula dintr-o mână în alta

mă plimb pe ulița din sus cu soarele în spate îmi calc umbra
roua mi se ridică până la glezne clopotarul e pretutindeni
zâmbetul lui trece dincolo de orice poartă încuiată
ridic de jos o pietricică netedă pe care o cunosc din copilărie
și nu știu unde s-o arunc fiindcă nu am buzunar