Tu crezi că este doar un fleac
să numeri noaptea stelele pe cer,
să te întorci de lume beat
și-nfometat de primăveri.
Tu crezi că cerul de deasupra noastră
e cel de ieri – la fel de vechi, de ponosit
sub pasul dârz sau ostoit
.... că iarba care crește unduioasă
pe pajiștea din dosul casei tale
este doar iarba ce-ai sădit-o astăzi
cu dramul de semințe-accidentale
.... că florile ce-și scutură polenul
urmează doar al vieții curs firesc
... că oaza din deșert nu e decât
o altă întâmplare – nimic nepământesc
... că via odrăslește-n viță
la fel cum merele se coc
în creanga grea de vreascuri multe
mai galbene, mai roșii sau mai roz,
mai dulci, mai aromate sau doar acre
- potire neștiute tămâiate
..........................................................
.... și, totuși, nu e chiar atât de simplu
când firul ierbii sparge gheața Geei,
când zborul se zdrobește-n falduri
de nemișcata tâmpl-a Galateei,
când mărul copt ademenește-o altă Evă
și-n gând neînfrânat pe-Adam al ei îl cheamă
..............................................................

.... și, totuși, nu e chiar atât de simplu
când eu, înfiorată, la ureche-ți strig
că nu-i un sentiment „de ici, de colo”