Te-apropii de imensul cer
Dorința stă în palma mea
Cu gândul sincer, efemer
Mă regăsesc ca muza cea
O amăgesc pe cerul clar
Rătăcitor prin Calea Lactee
Atunci când stelele dispar
Citesc pe cer o nouă epopee.
Firav, dar cu amăgitoare gânduri
Privesc spre cerul înnorat
În așteptarea celor rânduri
Scrise de tine pe-nserat.
Cu mantia pierdută-n gând
El cerul se dedică
Pentru el norul alergând
Către amorul cel ce nu intrigă
Decât sinapsele ce nu mai vor
A fi lăsate uitării
Fără a fi de ajutor
La el sublimul desfătării.
Trec cetele de nori grăbiți
Acum spre miază-noapte
Doi câte doi, înlănțuiți
Doar pentru încă o noapte.
Pe el covorul roșu ca de foc
Doi nori îl tot umbresc
Și fredonează tot pe loc
Un tangou nepământesc.
Apar pe rând rătăcitori
Nori cu simboluri clare
Că te cuprind de subțiori
Fiorii ei iubiri cea nemuritoare.
Noaptea se lasă liniștit
Tribuna pare goală
Dar dinspre margine de răsărit
Doi nori mai dau târcoale.
Ei vor a consfinți pe loc
Ce doar uitarea uită
Că sunt de-apururea ad hoc
Și vor vesti o nuntă
Pe care doar el cerul poate
A o serba celest
Să tot rămână-n amintire toate
Trăirile ce nu au iz funest.