M-am îndrăgostit de zorii roșietici,
Dar în drum spre ei am dat de-atâtea piedici
Încât, cu timpul, m-am descurajat de tot...
De-a mă obstina nu are rost.

Fiindcă acei zori reci ai dimineții
Cu viscol îmi biciuiau pomeții
Și încercau să mă respingă îndărăt,
Lovindu-mă mereu cu bulgări tăioși de omăt.

Resemnat, trist, singur, supus, spatele-ntorc
Și mă îndrept spre pisicile, care torc
Cuminți în poala bunicuței,
Pe laviță, lângă foc, cu ochii închiși.

Azi mă odihnesc, frântul erou,
Pentru ca mâine, să pornesc din nou.