poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-05-09 | |
puțini l-au înțeles pe einstein
paradoxal dar totul este relativ pentru că în ecuația sa timpul e o constantă un fel de șosea de centură fără început și sfârșit cu niște gropi din loc în loc – goluri atemporale și cu un singur sens gradată ca un cadran de ceas în ere milenii secole decenii ani anotimpuri luni zile minute secunde fiecare apărem într-un punct marcat în buletin drept data de naștere pe marginea acestei șosele numit răsărit în spate e întunericul sau trecutul în față e lumina sau viitorul și începem să mergem încotro vedem cu ochii lăsând după noi o urmă o să vă spun mai târziu la ce e bună ne cărăm în spate umbra căreia i se zice soartă mai grea sau mai ușoară cum a vrut ursitoarea ea e cea care ne ține legați de pământ prin cele patru membre superioare și inferioare însă savanții îi mai spun gravitație cei cu povară mai grea obosesc mai repede și după o vreme se opresc să-și tragă răsuflarea într-un câmp electromagnetic punctul respectiv se numește apus fiindcă de acolo nu mai văd soarele ceilalți cu soartă mai ușoară merg mai departe numindu-i pe cei rămași morți iar locului unde se odihnesc i se spune de veci pentru că acolo și-au lăsat povara însă ușurați și nemaivăzuți ei își continuă drumul dar nu se mai cheamă oameni ci îngeri fiindcă fără gravitație ar dispărea în neant s-au unit doi câte doi suflete perechi prin fața locului unde tu te-ai oprit se tot perindă în continuare lume ușuratică acum te îndrepți de la apus spre răsărit ca înger la aripa umbrei tale sufletul pereche trăiești o altă viață ești fericită și m-ai uitat doamne cât te-am mai jelit erai așa de blândă și frumoasă... nu din gelozie că nu-mi mai ești jumătate ori că mi-e sufletul pustiit ci numai așa de-al dracu o să merg mai încetișor să te aștept ca o umbră a celui care am fost odinioară mulțumesc cerului energie încă mai am îmi reduc un pic masa (poate la aia de seară chiar renunț) și teoria relativității îmi dă voie pe tronsonul ăsta accidentat de la răsărit la apus cu probabilitate infimă unde dacă am un pic de noroc dai într-o groapă și-mi cazi în brațe... nepoată
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate