îmi amintesc de un singur lucru cândva am devenit un preș
stăteam de veghe buruiană în lanul de oameni ploua mereu dintr-un cer atât de bătrân ceilalți
aveau bocanci numai eu eram desculță și n-aveam casă de marcat nici pentru bani
nici plăcere
am ascuns ceva nu-mi mai aduc aminte dacă acel ceva era din ordinul vertebratelor
sub mine în mine am ascuns
își ștergeau picioarele eu taxam potența lor de a împinge acel ceva
așteptam acel milimetru de unde să nu mă mai întorc
un aisberg
nimic nimic mai nimic ca nimicul
înțelegeam că numai eu putem sa-l mut prin exerciții de voință
mereu încercam mereu un bocanc îl așeza exact la locul lui
ar fi trebuit atât de puțin șapte milimetri mai sus era o bancă unde te așezai decent
îi simțeai mirosul de secară
ca un bărbat amenințat cu dragostea unei femei
dar am rămas doar un preș
la parterul unui bocanc unui alt bocanc nespălată și eu nespălați și ei
de ce m-aș fi spălat trăim minunat în această ceremonie
îmi puneam o dorință ea se ducea îmi puneam altă dorință prima venea
cu noroi pe bocanci îi curățam
precum o casă de marcat
când mă-ntorceam către mine eram doar un preș aprindeam

o lumânare ce mă va fi iertat