formula vieții perfecte
a imprevizibilului care dă atâta savoare
a armoniei eterne
a echilibrului atât de fragil dintre liniștea desenată de o imaginară linie a orizontului
și o alta emisă pe hârtie ekg bistos, fibrilație tip zbor de fluture beat și veșnic îndrăgostit
idealul la care toți aspiră
în orele din amiezile lungi de duminică, între 3:00 și 6:00 pm
când te strâng pereții cu forța funiei trase de propria greutate
magia descoperită din întâmplare
minunea ca un sirop de tuse
ca o pastilă de a doua zi
contra copiilor
contra ambroziei
contra dracilor
fericirea ca o bucată de gumă care îți poate șterge orice eșec, orice aspirație, lamentările și plictisul
evrika
evrika
atât de simplu e
certitudinea asta te luminează
ca un salon într-o noapte de bal în care cenușăreasa a rămas dincolo de miezul nopții
până în zori
abia acum ai înțeles

iubește-o pe marianna

cu șosetele ei de lână trase peste rotule
cu firele groase de păr negru, sârmos, străpungându-i bikini peste muntele lui venus
cu halatul ei decolorat de la atâtea spălări, plin de uleiuri, sosuri, fire de pisică aflată în rut
cu urme de ojă și ruj, lila și albastru safir
gândind la aliniamentul răsadurilor de roșii, la cât zahăr trebuie pus în gemul de prune
la felul în care trebuie împăturite sarmalele, două pe față, două pe dos, două la soare, două la umbră
la diferența dintre numărul foilor de dafin aflate în plicurile de la cele două marketuri de cartier
la modul în care aerul alunecă pe sub penele desprinse de berze și ulii
când zboară vâslit, peste stepe și-apusuri
la tapiseriile groase din iatacurile dosite prin palatele sultanilor
din telenovelele de după jurnalul de seară
în care se retrag după invazii lungi, costisitoare, epuizante și absolut inutile
la cât trebuie fiert rasolul pentru supă
ca zeama să capete un strat de gelatină mai gros de un deget

iubește-o pe marianna

cu toate imperfecțiunile ei
cu toate grimasele ei
cele rele, cele bune, cele date de un orgasm venit din senin, ca un avc
cu toate nehotărârile ei
și aspirațiile
și teama că nu te-ar mai putea găsi
cu toate cicălelile de peste zi
în zgomot de frâne
de bormașină găurind pereții la primele ore din dimineață
de sirene de salvări călcând linia dublă continuă
cum stă ea, prăbușită-n abisuri greu de pătruns, cu capul în pernă, dormind cu gura deschisă
cu picioarele rășchirate ca algele kelp pe timp de furtună
fluturând ca tricourile peste trupurile mumificate ale marinarilor sinucigași
i love titanic
ale tuturor acelora care au toate vapoarele scufundate
cu zâmbetul ei care abia se schițează, un fel de umbră peste puful buzei de sus
pe care tu îl detești și în lingi
cu felul ei de a face dragoste de parcă aleargă la un maraton al celor fără picioare
al acelora care anunță înfrângerea
încordat, îndoit, lipsit de perspectivă, un fel de indolență așternută după un cutremur catastrofal
o pace veșnică, o liniște care te face să țipi
cu sânii ei mai mici decât un colț de pâine
făcută din aluat nedospit
cât o piersică extrem de curajoasă

iubește-o pe marianna

așa cum e ea
comună, superficială, frivolă, o oarecare
după care doar tu întorci capul
o umbră sub care numai inima ta își găsește răcoarea
un smârc crescut într-un pustiu calcaros
în care prigoriile și-au făcut cuib
au uitat să mai plece

iubește-o pe marianna

asta ai înțeles
și brusc toate au căpătat un sens
și felul în care se adună norii când vor să se certe
și felul în care toate întunecimile pe care le porți ca pe o mantie te-au transformat într-un om banal
și felul în care nu toate magnoliile înfloresc în același timp
și felul în care anii se scurg ca apele printre trestii și stuf
ca frunzele când nu mai au suficient aer
și felul în care nopțile devin roți dințate
dintr-un angrenaj cosmic
sub care te simți
tot mai mic