Te-am zidit, statuie cu trup de vioară
Modelând între palme un vis de o seară,
Forme blânde, prelungi ca un zbor de cocor
S-au prelins, unduioase, din zborul sonor.

ÃŽntr-un ritm fascinant (Bolero de Ravel),
Două coapse de ambră (un violoncel!),
Mă îmbie, lascive, să intru în dans,
Pe-altare ofranda-mi cu geamăt a ars...

Din sânii ei, faguri, doar stele mai curg,
Sub părul ca focul dormind în amurg
Sunt lacuri sau frunze? ÃŽn zori, zi de zi,
Ea este Sagrada iar eu – Gaudi!

Cu tâmplele-n palme și fruntea în piept
O altă făptură, de carne, aștept...
Dorința o cheamă, am trup obosit.
Statuia, zâmbind, înspre mine-a pășit!