să transform oamenii în statui și eu singura pasăre cântătoare
singura pasăre pe care nu o va ucide decât ploaia

visele trec și lasă în palmă
urme de gheare
sunt un animal hăituit de vânătorul care îmi șoptește
greșelile în timpan
”ești
nu ești
nu vei fi niciodată
ceva care să lipsească
din tabloul cuiva”

mereu pe drumuri străine
văd oameni rostogolindu-se unii în ceilalți
și nu simt nimic
sunt un psihopat în devenire
singura armă cu care pot să rănesc
sunt cuvintele ascuțite în zori
cu dinții

Doamne
nu am nevoie de lucruri imposibile
vreau doar un mușuroi de furnici în care să mă nasc a doua oară
și să știu că firimitura mea de pâine
chiar contează.