Nu vă apucați să scrieți trist, bacovian, funest..
Azi mai nimeni nu suportă al durerilor incest...
Scrieți roz, cu-fără-rimă iambi, dactile și trohei,
Emineștii vremii noastre sunt doar epigoni și ei..

Și ca ei, de bună seamă, sunt și eu un minim mim
Și încerc din vechi și sacru să înstihui, să înrim...
Ci scoțând piatră din glodul drumului cel vechi însum
Un drum nou pavat cu umbre peste încolbatul drum...

Să nu faceți judecată din al harului destin,
Care este... ori nu este... Stihurile curg și vin
Nu cum mintea ne zorește în ambiții și nărav,
Ci cum harul osândește trupul și așa bolnav...

Și când vin, vin să rămână, în mental să le imprim,
Vin din stocul fără normă să le-nritm și să le-nrim,
Din comoara nepăzită din seifuri, conturi, bănci,
De la Dumnezeu dictare spre țărani și spre țărănci,

Spre români cu vorbe simple și spre simpli cărturari
Ce păstrează limba pură în registru-i de zidari
Ce-au zidit altar de doină, de baladă și poem
De se tem și anglofilii și latinii toți se tem...

Cu franțuzii și păgânii mai demult am insprăvit,
Doar cu slavii și ovreii încă nu ne-am lămurit...
Azi mă fac cu tata frate și cu veri de-orfelinat,
Și cu dracul mă fac frate, dar cu frații mă desfrat...

Nu că simt sau vreau aceasta, dar așa suntem setați
De-ale iudelor cohorte, trădătorii cei trădați
Tâlhărind prin legi iisuși: robii foamei mulți și drepți,
Descarnându-le cultura, răstignindu-i pe-nțelepți.

Ci mulțimile de-a valma otrăvite cu minciuni
Încă speră și disperă în măcar două minuni:
Dumnezeu să reîmpartă lumea în săraci săraci,
Și săraci numai cu duhul, surzi și muți la cel cornaci,

Iar o doua alta nu e decât pacea pe pământ,
Un mileniu-n care omul sieșii își va fi Cuvânt...
Și Cuvântul se va face hrană gurii dar și rod
Sufletului ce ne este dat să-l dăm din plod în plod...