nu-mi mai ajunge scrisul pentru câte femei
sunt strânse în tine
ca un lup nevindecat anilor mei
le-am mușcat primăverile
cine
nu și-ar fi înfipt colții în pielea lor ca și luna
îmbrăcată
doar cu lumina ochilor cine întruna
n-ar fi urlat de plăceri și uitare de sine

de la prima la ultima dată
așa mi-ai părut pun pariu că nici ție
femeie care omoară și-nvie
cuibar al tuturor femeilor amestecate în una bucată
nu ți-ar ajunge dragostea toată
pentru câte poeme mi-ai scrie

când crește iarba ascult-o e ca sângele meu
dacă îți simte călcâiul aproape
atunci când îmi bate inima-n poartă
cu alaiul vestitorilor tăi îmi este mai greu
să rămân lipit de pământ decât să plutesc între ceruri și ape
ca un fum ca un drog

numai primăvara asta mă iartă
te rog
mă mai iartă iubire
am îmbătrânit sunt o formă tristă de clown
care și singur se poate îmbăta de fericire
ca ultimul porc

deși Doamne ce mi-aș dori cât eu mă gândesc tot mai down
under tu să-mi șoptești imperativ men at work