DELIR




[ XIV ]




Dar nicăieri, nu-i clipă fericită
Decât în moartea care tainic, a sosit -
Și-ndat' îl fură, când a obosit
Să tot privească lumea îndrăcită!
"O, Moarteo, taina-ți trece - mă incită;
Stins-am ură-n chipu-mi ponosit!
În glas, mânie, ori suflet înjosit
Ce lesne a privit, cu mintea cea sucită
Și tot n-ai fost ades să-i plângi
Lumini din sfeșnice, ori mărețe daruri,
Nici cruci sucite, nici legi strigând spre ceruri
Cu guri de foc, din pietre seci, ce-apasă
O lume hâdă, nemiloasă - ce-o deplângi!
Of, Moarteo, divină ești, din cer aleasă!"




ˆTh3Mirr0r




Din colecția/secțiunea "Nitrat de Argint"