Extrovertirea trăirilor supreme
E greu a fi simțită deodată
În decadența iubirilor perene
Ne lăsăm sentimentele de altădată
La ușa dorințelor ce cheamă
O stare de iubire colosală
Debusolată de acea atmosferă infernală
Pornită din iluzia de luat în seamă.
E limpede că se impune
Criogenia sufletului cel uitat de lume
În așteptarea clipei ce va sta să adune
Bune și rele, câte sunt anume.

Acum mă las la ea știința
Să poată a conserva de poate
Accelerația pe care o dă doar ființa
La el simbolul ce e bun la toate.
Sufletele sunt uitate, atunci când vrei
Dar ce zici, de cele ce se pierd în timp
Pe care le dorești a fi uitate în răstimp
Și doar istoria individuală, va mai avea temei.
E limpede că se impune
Criogenia sufletului cel uitat de lume
În așteptarea clipei ce va sta să adune
Bune și rele, câte sunt anume.