ești atât de departe
încât și gândul îmbătrânește până la tine
uneori se așază
să mai privească o floare de cireș
din copacul care a fost
ori un asfințit cum se veștejește
la țărmul unei mări cu tâmple de păsări albe
aprinde o lumânare
la icoana făcătoare de minuni a primului sărut
plătește taxele
de a iubi
apoi merge merge și se duce
cu tălpile goale în coate
cu luna în formă de dor
pe mine mă cunoaște mă ține de mână
îmi dă bomboane
mai amare cu câte un pas
de tine nu mai știe pune mâna pe umăr și întreabă
daca ești