În jurul meu sunt rătăcit, nu reușesc să mă mai văd,
Cât întuneric am în mine și-n iarna mea este prăpăd,
N-ar reuși un fulg de nea pe mine să se-așeze-acum,
Căci de ar face-o, m-ar strivi de-al nopții caldarâm.

Nu mai simt luna, când pe pridvorul cerului privea
Și aștepta, cu raza lui, Luceafărul, s-adie umbra sa,
Acum, stâncile tristeții îi apără în noapte țărmul,
Zdrobindu-mi valul de malul ei, îi gust blestemul.

Și am decis s-aștept înstrăinat, pe bolta nopții,
Să mor în nemurire, răstignit aici, pe pragul porții,
Ce luna a închis-o cu lanțuri negre de-ntuneric,
Și să-mi hrănesc speranța mea, cu-n vis himeric.