Îmi vine să iau cerul la bătaie,
Pun stelele pe toate la mijloc,
Și din suspine fac baloți de paie,
Pe cer să le așez, să le dau foc.

Să fugă sfinții, ca smintiți-n jur,
S-arunce-n mine cu coceni țăranul,
Să-mi ceară și ,,Bărbosul,, să mă-ndur,
Căci El e doar păstorul, nu tiranul.

Dar milă n-am de nici un sfânt,
Și raiului i-am declarat război,
Am scos acum securea din pământ
Și fața mi-am vopsit-o cu noroi.

Ajunge, ai mei genunchi mă dor,
Nu mai primesc din cărți porunci,
Nici frică n-am dac-am să mor,
Nici teamă nu mai am de cruci.

Și din basmaua albă, dragă ție
Și-o rămurea de la fereastra ta,
O torță am făcut, cu-a mea mânie,
Să-i doară și pe ei, durerea mea.

Și-ngenunchiat, cu torța-n mână,
Cern focul, vreau cenușă și uitare,
Tu dormi iubito, noapte bună,
Pup crucea ta și-aprind o lumânare.