Simbolul vieții veșnice apare
Atunci când moartea își cere dreptul
E sentiment de ușurare
Dar e și tristă starea când el înțeleptul
Pășește spre o lume doar visată
Cu pajiști și cu râuri, lacuri
Spre lumea ce nu e presată
De cotidianul ce pe-alocuri
Ne stoarce de ce-i bun în noi
Dar ne și dă chiar pe alocuri
Puțin câte puțin, cât voi
A mai dori să fiu prin locuri
Pe care nu le voi mai ști
Pe care doar le voi povesti.
E un miros de liliac
De primăvară timpurie
E un miros de crin cu frac
Acum la trista reverie
E acel parfum al morții care
Acum sau mai târziu îl simți în stare
Să te trezească în neant
Să călătorești cât ți-o fi drag
Iar când va fi ca galopant
Tu să dorești să vii în prag
Te va intoarce din cel drum
Cu vrerea ta sau orișicum
Acel miros ce-l au doar sorții
E el mirosul de parfum al morții.