poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-02-14 | | întotdeauna, când mă trezesc, e întuneric. indiferent de oră și de anotimp. apa rămasă de ieri are pojghiță. altfel singura explicație ar fi că degetele mele au densitatea mai mică decât aburul. apoi trag scaunul. întotdeauna îl trag. dacă ar fi mai aproape de mine, n-aș putea ațipi. mă așez cu mișcări de pianist ajuns. întâia oară în fața unei săli de spectacol. mai departe e simplu. las degetele să se miște în voie. pur și simplu ascult ecoul produs de litere izbindu-se de întuneric. răstimp, aș putea să mai trag un pui de somn. cât simt aceasta, totul e gata. rolul meu este de a aprinde lumina. și a corecta ce a ieșit. desigur, întunericului nu-i pasă. oricât l-aș căuta, cât timp trăiesc, el doarme. cine a căutat un mort știe ce spun. el nu este acasă. nici în locurile în care ieșeați împreună să numărați stele. nici măcar în cimitir acolo unde primăvara vă plăcea să beți pe un mormânt gol. ești singur. singur. alb și drept. fantomă așezată pe scaun. scriu și respir. nici o diferență. în cele din urmă, istovit, adorm. întunericul își reintră în drepturi. totul revine la viață. șarpele-de-casă iese doar noaptea liniștea apei s-o bea la început îți va mânca mâinile vei fi mai caraghios decât un om de zăpadă cu un nod în gât ai privirea aceea ca și cum ai fi înnebunit de dorința de a răspunde la telefonul ce sună și tace iar sună și iar dacă am pleca fiecare cu barca lui știu sigur că din instinct amândoi ne-am urca în aceeași una am târî-o în sfori după noi promisiune a primăverii pustiul și cerul mă ajută să cred că aici s-au înfruntat cândva haite acolo unde vântul a rotunjit gheața din depărtare deslușești cum femele îngrozite stârpesc puii și buzele ți le va mânca ai privirea aceluia înnebunit să povestească despre faptul că lumea ce va părăsi în curând e cu totul străină de albul care aduce cu sine uitarea n-o mai lungesc abia mă poți urmări la final îți va înfige în inimă gheață și bogat dac-ai fi ce mai poți cumpăra când Moartea a bătut omătului cuie când nu vei mai visa tot ce-ai visat îți va ieși din trup să existe
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate