NEGRU




[ V ]





Ce îndurerată se arată lumea,
Aprinsă de tăceri, din ochii de jais!
Doar vântul își sărută floarea de cais,
Amestecând dureri în gust de caramea,
De-i șterge-n mângâiere, lăcrimea,
Cu suflu-i rece, în straturi de gnais
Ce-n umbre... să le scurgă, prin abis,
Ca tu... să le culegi, când vine vremea...
Iar lumea ta, triumfă, de iubirea lui
Și-ți trec singurătăți, aprinse patimi,
Doruri, nedreptăți, ți le reprimi sub lacrimi
Precum făcea și ea - ca-n alte dăți
Când își recunoștea-n sărutul vântului
Petale de cais, tăceri și glas de inimi...




ˆTh3Mirr0r




Din colecția/secțiunea "Nitrat de Argint"