când tu îmi strigai că mă iubești
iar eu îți șopteam vulcanic teorema lui pitagora
ca un dement ridicam la pătrat fiecare închipuire
găuream cu vârful compasului harta lumii noastre
să rătăcesc după un azimut nu cum îmi place mie
oricum nordul este acolo unde nu mai este loc de sud
toate regulile acestea sunt încă vii
respiră și ele printre îndoieli
ca mai toți mormolocii înainte de a seca balta
ca mai toți munții înainte de a se îneca în mare
............................................
din când în când cerul mă întreabă de reciprocă
iar eu mă fac că nu mai știu nimic și te strâng disperat în brațe de se clatină toate florile a iarnă
............................................
cutremurul acesta m-a prins călare pe o dungă albă
cu felul meu de a ține minte întunericul dintre două zile
locul acela îngust în care infinitul este totuși infinit