NEGRU




[ I ]




Reflect divina absență a culorii,
Cu doliu strâns într-o agrafă rece,
Ce-a plâns în taină lumea care trece
Cu lacrimi de amoniu, din trupul florii
Și chipul morții, plină de memorii...
În ochi de antimoniu, s-ar întrece!
Lumina fără de culoare, se petrece,
Cu soare mort, ascuns mereu de norii
Sub care luna-i rece, va să cânte...
Și unde, dacă nu... în neantul negru
Pătruns de tonul de pian, alegru,
Din ochii care n-au văzut lumina?!
Ori... oare, lipsa ei, să îi încânte,
Cu-adânci tăceri, amor și plan integru...




ˆTh3Mirr0r




Din colecția/secțiunea "Nitrat de Argint"