E plin pământul de legende vii,
cu eroi ce basme fac, în amor, lor, copii
și se perindă-n labirinte întretăinde,
se atingând, sau se-alergând de-a prinde...
se duc mânați de vântul existenței
pe ațe-ntinse de păianjenul demenței,
lipită-n corzile mătasei pentru salt
din pante-n prăbușiri, sau de asalt.
Se scriu imagini, miliarde pe secundă,
de tort cu moț tăiat, coroane-n fundă,
cu lumânări de ani, sau mariaje
eterne, cât or fi... de triste derapaje
de minți schimonosite, cenușii
în profund, cu scoarțe rupte, sângerii
și inimi în stop cadru de albume
pline de antum, reconvertindu-se postume...
Povești, balade orale și nespuse,
ce nu se scriu... păcat, de vremi, ce apuse
vor îngropa cuvinte-n zbor, mănunchiuri
cu tot, cu emisfere visătoare, trunchiuri...
Dar spusele, mă-ntreb, de se îngroapă aieve,
sau călătoare-s nesfârșit, în ploaie-s seve
și curg, din când în când baloane de cuvinte,
bârfind pământul... într-o aducere aminte?!?

... Și câte opere n-or fi, nescrise, câte... Sfinte?!...
17.06.2012