Ai fost a mea, am fost al tău, până în clipa cea
Tu ai gândit de capul tău, tristă a fost calea
Pe care am pornit de-atunci, cu bune mai puțin
Era marasm de nostalgie, dar și mai mult suspin.
Tristețea a fost universală, sufletele erau ca și de smoală
Nici viitorul nu mai era clar, ai vrut să fie un calvar.
Te-ai transformat în ce nu poți, a fi pe veșnicie
Și ai sperat că bați la porți, lipsite de mânie.
Acum tu duci povara grea, nici nu mai știi a spune
Că vei dori ca să împaci, minune cu minune.