Era un cântec de călătorie
auzit pe drumuri în mijloacele de trasport,
era o nepăsare mută, firească
pe care-mi sprijineam crezul.

Erau ochii privind undeva departe
ca printr-un orizont inexistent,
în stație polițaiul cu baston
veghea coborârea și urcarea
timpului pe treptele devenirii
oamenilor cu ei înșiși.

Zilele și nopțile erau pline,
indiferența era la ea acasă.
Prin oraș se plimbă
una după alt cete de colindători
răzvrătidu-mi auzul.