nu mai am timp pentru viitor,
nici pentru trecut.
alerg, mereu, în sus,
pe o scară care coboară tot timpul.

bucuria e un furt,
iar furtul, un păcat inventat de ceilalți.

mă grăbesc s-ajung nicăieri:
eu și umbra mea,
eu și visele mele,
eu și amintirile mele despre tine,
despre toate secundele în care am fost vii.

atârn fără rost între două lumi ...și tac.

între două tăceri,
un păianjen e suflat de vânt
asteptând furtuna care-i va face gaură-n plasă.


cândva, într-un alt timp,
nu simțeam nicio emoție,
dar tu mi-ai reinventat toate culorile.

acum, merg pe sârmă ghimpată … și tac.

am nevoie de un strat nou de piele.
am nevoie de cineva să-mi ardă păcatele.

am nevoie să mă pot odihni la marginea drumului,
pentru că visul o să explodeze curând.