i-am întins o privire
ca un păcat
și i-au crescut frunze pe buza secată
i-am înnorat o depărtare
și s-a oprit alergând
ca un păcat
am tăiat orizontul cu linia dintre noi
și s-a prelins albastră
lacrimă pe un cuvânt încă neînflorit
cer pe o aripă încă fără de pasăre
nu am de unde să-i trimit stele
nici măcar un colț de lună n-a mai rămas
au fost scrijelite pe coajă
până s-au ofilit
și fiindcă
eram loc doar pentru o sihăstrie
îi cobor un genunchi ca o lumină
ce pâlpâie dintr-o uitare
și-i întind o inimă
desculță prin cuvintele-i care se roagă