În trecut:
Construcție cu rădăcină epocală, istorie ce e chiar milenară
Ce-a fost gândită de Dedal, pentru al său rege Minos ce în dar
I-a oferit bani mulți și chiar de toate, să înalțe în Cnossos ce nu poate
Mintea omenească doar cu greu, să zămislească-n gândul său.
El Labirintul a fost creat, din rocă dură și păcat
Pentru a-l sechestra pe Minotaur, simbol de om și evident de taur
Ce a fost omorât de el Tezeu, ieșind din el apoi cu greu
Cu ajutor de la Ariadna, ce firul de ață oferit a fost prihana
De a arăta întoarcerea din acel infern, în care a intrat cu gând peren.

În prezent:
Viața astăzi ne oferă, mult mai mult decât ea speră
Că tu poți să duci în spate, griji, nevoi și alte toate
Labirintul e modern, e construit pe infern
Ce-l găsești zi după zi, atunci când încă nu știi
Să prețuiești clipa prezentă, să fie doar adiacentă
Starea de tristețe, jale, și alte stări tot similare.
Nașterea e la vedere, ești în capăt de mistere
În copilărie încă, labirintul nu se-afundă
Vezi lumina de la capăt, încă-i mult, până când capăt
Tot mai multă încâlcire, pe măsură ce-s în fire
Când deși maturitatea, se spune că-ți dă dreptatea
Labirintul se încurcă și îți dă mai mult de furcă.
Când ajuns la bătrânețe și ți-e sufletul tot zdrențe
Labirintul dă un semn, de lumină spre infern?
Nu, e licărirea care, de ai fost curat îți sare
Þie în întâmpinare, să te ducă la Cel care
Te așteaptă neîncetat, de la naștere-majorat
Până acum la bătrânețe, când privești pe multe fețe
Tot trecutul ce s-a dus, labirintul l-ai parcurs
Și-a rămas doar amintirea, ce poartă în ea iubirea.

Ce va urma:
Viitorul e incert, doar trecutu-i imanent
Timpul cel ce va să vie, e tot labirint și fie
Că e doar imaginar, uneori e și hilar
Cum de poți a te-ncurca, de creația ce-i chiar a ta
Și doar cei ce au în față, gândul bun și-un fir de ață
Vor putea să mai străbată, labirintul încă o dată.