Iubirea e nemăsurată, atunci când dă năvală toată
La cei ce se iubesc profund, când dragostea ea forma nud
Sublimă și mereu la locul ei, e sentimentul faptei ce-i
Făcută când ești nevinovat, când ei iubirii gir i-ai dat
Să te cuprindă cât vrea ea, dar să te lase nu ai vrea
Să stea tot ancorată-n corpul tău, să fiți dar nedespărțiți mereu
Să te subjuge cât va vrea, dar să accepte reversul și ea
Să fie chintesență de trăire, pornită din adânc de plăsmuire
A doua corpuri ce se împletesc, ca două liane ce se fericesc
Purtând de grijă împreună, un ea de-un el și invers, în cunună
Și-atunci ea lacrima de iubire, e simbol nestemat de fericire
Căci nu există-n lumea mare, o dragoste care nu are
Sublimul ca punct de plecare și-o fericire ce nu moare.

Sunt și momente de iubire, când parcă simți că-ți ieși din fire
Dar nu de nervi și întristare, așa cum se întâmplă-n clipa care
Iubirea se tot scurge printre cei, ce nu știu ce să-i dea ei dragostei
Ci atunci când ea ajunge la sublim, când loc de creștere nu văd și-nchin
Paharul fericirii ce se umple, cu fiecare strop de plinătate-n punte
La ea iubirea ce se-adapă, pahar după pahar, dar nu de apă
Ci de-mplinire și iubire-n toate, așa cum le stă celor ce poate
Au tot luptat aproape o viață, să-și vadă visul împlinit în față
Și-atunci ea lacrima de iubire, e simbol nestemat de fericire
Căci nu există-n lumea mare, o dragoste care nu are
Sublimul ca punct de plecare și-o fericire ce nu moare.