E Crăciun, dar România-i tristă,
E bolnavă și nu știu dacă mai rezistă,
O lume îngâmfată, fără orizonturi de dezvoltare,
Vedem viitorul cu ochii plini de nepăsare.

De Crăciun ar trebui să zâmbim,
Să fim fericiți, să iubim... să trăim,
Dar parcă nu mă pot bucura așa de mult
Când văd atâția oameni căzuți la pământ.

Nu au casă, nu au nimic de mâncare,
E o zi obișnuită, la ei nu-i sărbătoare,
Miroase a cozonac și a friptură,
Ei caută o coajă de pâine să bage în gură.

Sunt trist și mult prea abătut,
La TV nu pot să mă uit, nici să ascult,
Ne arată cât de frumos e de Crăciun,
În timp ce alții mor înghețați pe drum.

Am și eu o dorință, acum de Crăciun,
Poate par nebun, dar știu bine ce spun,
Aș vrea, când mă trezesc de dimineață,
Să nu mai văd români triști sau cu lacrimi pe față.